Consumatorul de dragoste! Există așa ceva? Măcar ca și concept?

Când suntem mici și neajutorați, instinctiv sau poate din dragoste, ne agățăm de mama și de tata și ne ținem de mână. Când suntem foarte bătrâni și neajutorați, ne sprijinim și ne ținem de mână celui care ne ajută. Dar când suntem îndrăgostiți și ne ținem de mână simțim că suntem în Rai. De aceea, ținerea de mână este o formă de sprijin, de ajutorare, dar și de dragoste!

În dragoste trebuie să dai fără a avea așteptări și a vrea neapărat să primești ceva în schimb, dragostea trebuie să fie dezinteresată, să fie sinceră și trăită. Dumnezeu ne-a creat din dragoste și trebuie să avem dragoste față de El, iar dacă ne-a creat după chipul și asemănarea Lui, atunci noi toți trebuie să ne iubim și să împărtășim acest sentiment. Ce este mai frumos decât dragostea și iubirea care ne dau energie, ne înfrumusețează viața și ne fac să simțim că putem face orice și că suntem cu adevărat atinși de aripa Raiului?

Ura și invidia ne fac urâți și ne schimonosesc. Invidia este perpetuă, rea și distrugătoare și aduce asupra noastră aripa neagră a ceea ce ne face pe toți să tremurăm. Ar trebui să înțelegem că dragostea și nu ura, iubirea și nu invidia, ne fac să fim oameni și să dăruim, așa cum am apărut, după chipul și asemănarea Creatorului nostru, Dumnezeu!

Dar dragostea este oare și consumată?

Putem încadra consumatorul de dragoste ca și zonă de aplicare a protecției consumatorului? Dacă totuși adoptăm o9atitudine! și înțelegem că suntem cu toții consumatori, că suntem cu toții oameni, că suntem cu toții atinși de aripa dumnezeirii, atunci cu adevărat cu o9atitudine! putem zâmbi. Putem fi și putem, de ce nu, să înțelegem consumatorul prin prisma consumatorului de dragoste. Sigur că dacă ni se pare că ni se încalcă un drept în zona dragostei, din păcate la 021-9615 nu putem reclama sau face o sesizare, dar sigur putem să ne reamintim că dragostea nu se reclamă, dragostea nu este în competența protecției consumatorului, dragostea este și trebuie să fie în noi!

Din momentul în care Dumnezeu ne-a creat sigur a fost și un pic de o9atitudine! în creația Lui.

Sorin Mierlea  – Președinte InfoCons – Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorului

InfoCons – Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorului și Promovarea Programelor și Strategiilor  membră cu drepturi depline în Organizația Mondială Consumers International , membra fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori , avand Secretariatul General în București, Bd. Mărășești , nr. 127-129, sector 4, tel: 021/319.32.66, mail : secretariat@infocons.ro