Domnul Sorin Mierlea , Președintele InfoCons Protecția Consumatorilor, a participat la o întâlnire de lucru cu domnul Valentin-Sorin Costreie, Consilier Prezidențial în cadrul Departamentului Educație și Cercetare al Administrației Prezidențiale

Sorin Mierlea , Președintele Asociației InfoCons , a participat la o întâlnire de lucru cu domnul Valentin-Sorin Costreie, Consilier Prezidențial în cadrul Departamentului Educație și Cercetare al Administrației Prezidențiale.

Întâlnirea a reprezentat un prilej de dialog privind rolul educației în dezvoltarea unei societăți informate și responsabile, fiind abordate teme referitoare la educația consumatorilor, educația financiară, educația digitală și promovarea unei culturi bazate pe informare corectă și luarea unor decizii responsabile.

Un subiect important al discuțiilor l-a constituit necesitatea consolidării colaborării dintre instituțiile publice și organizațiile societății civile pentru dezvoltarea unor proiecte și programe educaționale care să contribuie la formarea competențelor necesare cetățenilor într-o societate aflată într-o continuă transformare.

Semnătura : Departamentul Asociației InfoCons de Comunicare