Sorin Mierlea , Președintele InfoCons , participă la conferința „Uniți prin Educație” , organizată la Ambasada României în Regatul Spaniei

Domnul Sorin Mierlea , Președintele InfoCons , participă astăzi, 8 octombrie 2026, la conferința „Uniți prin Educație”, organizată de Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara (USVT). Evenimentul se desfășoară la sediul Ambasadei României în Regatul Spaniei, la Madrid, și reunește reprezentanți ai mediului academic și instituțional, având ca obiectiv promovarea educației și consolidarea legăturilor cu comunitățile românești din diaspora.

Participarea domnului Sorin Mierlea la această conferință face parte din acțiunile InfoCons de comunicare, informare și educare a românilor de pretutindeni, prin promovarea Aplicației InfoCons – Unicul Pașaport în limba română, dar și a proiectului „o9atitudine pentru cultură”.

În cadrul evenimentului, Președintele InfoCons susține prezentarea „Educația din perspectiva consumatorului”, prin care evidențiază importanța accesului la informații corecte, a dezvoltării unui comportament responsabil și a educației în domeniul protecției consumatorilor, indiferent de țara în care aceștia se află.

Pentru mai multe informații, click AICI .

 

 

Semnătura : Departamentul InfoCons Protecția Consumatorilor de Comunicare