Sorin Mierlea , Președintele InfoCons Protecția Consumatorilor , participă la evenimentul anual organizat de PADROM

Sorin Mierlea, Președintele InfoCons, participă astăzi, 3 septembrie 2026, la evenimentul anual organizat de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale, desfășurat la InterContinental Athénée Palace Bucharest.

Evenimentul reunește reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai industriei asigurărilor, ai mediului de afaceri și ai organizațiilor partenere, într-un cadru dedicat bilanțului, dialogului și perspectivelor de dezvoltare a sistemului de protecție financiară a locuințelor din România.

Ediția din acest an are o semnificație aparte: la 17 ani de la înființare, organizația își continuă misiunea sub noua identitate PADROM. Această etapă reflectă maturitatea sistemului și angajamentul pentru consolidarea rezilienței comunităților în fața dezastrelor naturale.

Participarea la eveniment reprezintă un prilej de dialog privind importanța informării proprietarilor de locuințe, a responsabilității comune și a colaborării dintre instituții, industria asigurărilor, mediul de afaceri și organizațiile societății civile.

Semnătura: Departamentul Asociației InfoCons de Comunicare