Suntem consumatori și de servicii juridice și câteodata, indiferent dacă vrem sau nu, trebuie să apelăm la serviciile unui jurist sau ale unui avocat. Avem nevoie să ne apărăm sau să ne revendicăm drepturile, fie că este vorba de un divorț, o moștenire, un litigiu pentru o bucată de pământ sau de recuperarea unor daune materiale, eventual morale.

Citește și : Plătim în Euro , deși avem salarii în RON

Dar cum alegem un avocat? Cât costă un serviciu al unui avocat? Dacă nu suntem mulțumiți, ce putem face?

Cui reclamăm?

În fiecare județ există tabloul avocaților din baroul județului respectiv și de acolo putem alege un avocat, membru al baroului. Putem să ne interesăm dacă avocatul respectiv are expertiza și experiența pe domeniul pe care îl avem de rezolvat, ca să nu ne orientăm greșit. Mulți avocați fac de toate, dar stim cu toții că facând de toate s-ar putea ca nimic să nu fie foarte bine. Vă sfătuiesc să alegeți avocații specializați pe anumite domenii, pentru a fi siguri de alegerea făcută.

Să încheim un contract clar și să nu acceptăm plăti fară documente, să cerem chitanțele pentru a avea o dovadă cât am plătit și pentru ce. Ar fi de preferat să efectuăm plata prin transfer bancar, iar dacă anumiți avocați nu acceptă decât bani lichizi, să ne punem un semn de întrebare.

Dacă nu suntem mulțumiți și serviciile contractate nu sunt realizate corespunzător, putem face o sesizare direct la baroul de avocați, având contractul și documentele justificative de plată. Dacă nici așa nu se rezolvă, putem să ne adresăm și ANPC 021-9551, dar și altui avocat pentru a recupera prejudiciile materiale și morale.

Citește și : Cum călătorim prin țară ?

Nu uita! Ia atitudine și nu te bucura că e mai ieftin fără acte, pentru că s-ar putea să te coste mult mai mult.

 

Sorin Mierlea – Președinte InfoCons

 

InfoCons – Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorului și Promovarea Programelor și Strategiilor  membră cu drepturi depline în Organizația Mondială Consumers International , membra fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori , avand Secretariatul General în București, Bd. Mărășești , nr. 127-129 , sector 4, tel: 021/319.32.66, mail : secretariat@infocons.ro